Dragi Preoți Confrați, dragi Credincioși!

Sfânta Elisabeta a Ungariei este un exemplu de slujire și iubire față de semenii noștri, prin urmare ziua ei de pomenire este și o sărbătoare a Asociației Caritas Alba Iulia. În acest an, asociația de caritate a arhiepiscopiei noastre ne invită să ne exprimăm respectul și iubirea față de persoanele în vârstă. Așa ar trebui să-i tratăm pe vârstnicii, cum ne-am dori să ne trateze mai apoi și copiii noștri.

Vă îndemn să susținem împreună, prin donațiile noastre, munca generoasă depusă de personalul serviciului de caritate pentru vârstnicii noștri. Pe  data de 20 noiembrie, duminica apropiată de sărbătoarea Sfintei Elisabeta, organizăm strângere de fonduri pentru Asociația Caritas Alba Iulia. Donațiile în acest an, vor fi folosite pentru ajutorarea și îngrijirea beneficiarilor vârstnici.

Rog să depuneți donațiile obținute din colecta de Sfânta Elisabeta în contul bancar al Asociației Caritas Alba Iulia, CIF: 4562770, deschis la Banca Comercială Română, Sucursala Alba Iulia, cont IBAN: RO46 RNCB 0003 0015 6949 0006, sau puteți să le predați la cele mai apropiate puncte de lucru Caritas.

Anul trecut, s-au adunat 226.442 lei care au fost folosiți în sprijinul copiilor și tinerilor aflați în nevoie, pentru care vă mulțumesc.

Fie ca bunul Dumnezeu să vă răsplătească pe toți pentru sacrificiul făcut, din bogăția Harului Său!

Alba Iulia, 11 noiembrie 2022

†  Grigore

arhiepiscop

 

Cikk
250 igen szavazattal 2026. február 18-án a Képviselőház elfogadta azt a törvénytervezetet, amely már korábban átment a Szenátuson is, és amely megemlékezve a püspök születésének 130. évfordulójáról a 2026-os évet „Márton Áron püspök évének” nyilvánítja. (Forrás: Romániai Katolikus Püspöki Konferencia Sajtóközleménye)
Cikk
Hamvazószerdával belépünk a nagyböjt szent idejébe. Ez az idő minden esztendőben arra hív bennünket, hogy elmélyülten szemléljük Jézus Krisztus szenvedését, halálát és feltámadását, megváltásunk misztériumát. Nem pusztán egy történelmi eseményre emlékezünk, hanem arra a szeretetre, amellyel Isten egészen a kereszthalálig elment értünk.
Cikk
A nagyböjt olyan időszak, amikor az Egyház anyai gondoskodással arra hív bennünket, hogy újra életünk középpontjába állítsuk Isten misztériumát, s így hitünk új lendületet kapjon, és szívünk ne szóródjon szét a mindennapok aggodalmai és zavaró körülményei között.