Sfântul Părinte Papa Francisc l-a numit pe Arhiepiscopul de Alba Iulia, Înalt Preasfințitul Gergely Kovács, Administrator Apostolic ad nutum Sanctae Sedis al Ordinariatului pentru credincioșii armeni catolici din România. Totodată a acceptat renunțarea la acest oficiu a ÎPS György Jakubinyi, Arhiepiscop emerit de Alba Iulia.

Anunţul a fost publicat pe 2 septembrie 2020, și numirea are efect imediat.

Mons. Gergely Kovács s-a născut la 21 iulie 1968 în Târgu Secuiesc (Covasna), Arhidieceza de Alba Iulia. A studiat la Institutul Teologic Romano-Catolic din Alba Iulia până în 1990 și la Universitatea Pontificală Gregoriana până în 1992. A fost hirotonit preot pentru Arhidieceza de Alba Iulia pe 3 iulie 1993, de către Arhiepiscopul Lajos Bálint. A continuat studiile la Roma, unde a obținut licența în Drept Canonic, în 1994, la Universitatea Pontificală Lateran, și doctoratul în 1996. A fost preot vicar la Târgu Mureș și din 1997 se află în serviciul Sfântului Scaun activând în cadrul Consiliului Pontifical pentru Cultură. Din 2000 este capelan al Sfântului Părinte și din 2007 este director în cadrul aceluiași Consiliu Pontifical. În decursul timpului la Roma a colaborat și cu Congregația pentru Cler și Tribunalul Rota Romana fiind și Postulatorul Cauzei Slujitorului lui Dumnezeu Márton Áron. În data de 24 decembrie 2019 a fost numit Arhiepiscop de Alba Iulia. A primit Consacrarea episcopală și a luat în posesie canonică Arhidieceza Romano-Catolică de Alba Iulia în data de 22 februarie 2020.  

Armenii catolici din România au acceptat unirea cu Roma în 1686. Sfântul Scaun a întemeiat un Vicariat Apostolic armeano-catolic de Transilvania în 1687. În urma Concordatului dintre Statul român și Sfântul Scaun a fost înființat la 5 iunie 1930 Ordinariatul actual, condus de un Administrator Apostolic cu reședință la Gherla. Din 13 iunie 1991 Ordinariatul este în uniune personală cu Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia deoarece Arhiepiscopul de Alba Iulia, ÎPS György Jakubinyi, fusese numit și Administrator Apostolic ad nutum Sanctae Sedis pentru Ordinariatul armenilor catolici din România. În prezent acest Ordinariat numără 384 de credincioși în 4 parohii (Gherla, Gheorgheni, Dumbrăveni și Frumoasa) cu 4 preoți latini, din care 2 au permisiune de a celebra sfânta liturghie în ritul armean.

 

Cikk
A feltámadt Jézus vezetésével és oltalma alatt húsvét negyedik vasárnapján, „a Jó Pásztor vasárnapján” tartjuk a hivatások 63. világnapját. Ez kegyelmi alkalom arra, hogy megosszak néhány gondolatot a hivatás belső dimenziójáról, melyet úgy értünk, mint Isten azon ingyenes ajándékának felfedezését, amely szívünk mélyén sarjad és bontakozik ki.
Cikk
Korunk megsebzett világában, amikor háborúk, társadalmi feszültségek, ideológiai szembenállások és a közbeszéd eldurvulása sok ember szívében félelmet és bizonytalanságot keltenek, különösen nagy szükség van a józanság, a felelősség és a lelki tisztánlátás hangjára.
Cikk
2026. április 18-án a székesegyházban de. 11 órától bemutatott ünnepi szentmise keretében főegyházmegyénk számára diakónussá szentelem a Gyulafehérvári Papnevelő Intézet három V. éves akolitusát. (Részlet a IV. / 2026. számú körlevélből)