Comunicat de presă
 
Cluj-Napoca, 4 noiembrie 2016. – Fundația Statusul Romano-Catolic din Transilvania, îndeplinind cererea legitimă formulată de mai mulți ani de comunitatea catolică din Tîrgu Mureș, a făcut mai multe demersuri legale în scopul înființării Liceului Teologic Romano-Catolic. În aceste demersuri domnul profesor dr. Tamási Zsolt-József, a avut o contribuție remarcabilă.
 
Am aflat cu consternare din mass-media că în data de 3 noiembrie 2016, procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pentru 60 de zile asupra domnului dr. Tamási Zsolt-József, director al Liceului Teologic Romano-Catolic din Tîrgu Mureș, acuzat de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu ca funcționar public prin obținerea pentru sine sau pentru altul a unor foloase necuvenite, în formă continuată.
 
Cunoscând îndeaproape activitatea, conduita și angajamentul provenit din credință creștină a domnului director, suntem ferm convinși că a procedat în conformitate cu prevederile legale. Avem încrederea că cercetările autorităților judiciare vor demonstra nevinovăția lui. Ne rugăm bunului Dumnezeu în aceste momente grele, știindu-se nevinovat să nu-și piardă încrederea în corectitudinea justiției și să iasă întărit din aceste încercări.
 
 
Totodată procurorii Direcției Naționale Anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și asupra domnului Ștefan Someșan, inspector şcolar general al Inspectoratul Școlar Județean Mureș. Printre acuzațiile formulate se regăsește și abuzul în serviciu în legătură cu înființarea Liceului Teologic Romano-Catolic din Tîrgu Mureș. Considerăm că domnul Ștefan Someșan, prin această procedură a acționat respectând legislația în vigoare și sperăm că nevinovăția lui va fi dovedită.
 
În numele Adunării Generale a Fundației Statusul Romano-Catolic din Transilvania,
 
Dr. Jakubinyi György arhiepiscop,
președinte
 
Dr. Holló László,
președintele Consiliului Director
 
 
Comunicatul în format PDF în limba ROMÂNĂ și MAGHIARĂ.
 
Foto: Szőcs Csaba/Vasárnap
 
 
Cikk
250 igen szavazattal 2026. február 18-án a Képviselőház elfogadta azt a törvénytervezetet, amely már korábban átment a Szenátuson is, és amely megemlékezve a püspök születésének 130. évfordulójáról a 2026-os évet „Márton Áron püspök évének” nyilvánítja. (Forrás: Romániai Katolikus Püspöki Konferencia Sajtóközleménye)
Cikk
Hamvazószerdával belépünk a nagyböjt szent idejébe. Ez az idő minden esztendőben arra hív bennünket, hogy elmélyülten szemléljük Jézus Krisztus szenvedését, halálát és feltámadását, megváltásunk misztériumát. Nem pusztán egy történelmi eseményre emlékezünk, hanem arra a szeretetre, amellyel Isten egészen a kereszthalálig elment értünk.
Cikk
A nagyböjt olyan időszak, amikor az Egyház anyai gondoskodással arra hív bennünket, hogy újra életünk középpontjába állítsuk Isten misztériumát, s így hitünk új lendületet kapjon, és szívünk ne szóródjon szét a mindennapok aggodalmai és zavaró körülményei között.