Duminică, 17 octombrie 2021, în cadrul Sfintei Liturghii de la ora 10.00, în Catedrala "Sfântul Mihail" din Alba Iulia se va deschide procesul sinodal al Sinodului Episcopilor, care se va desfăşura între anii 2021 şi 2023, despre sinodalitatea Bisericii, cu tema: "Pentru o Biserică sinodală: comuniune, participare, misiune". Sfânta Liturghie va fi transmisă on-line pe pagina de facebook a arhiepiscopiei.

Sfântul Părinte Papa Francisc a deschis Sinodul Episcopilor duminică, 10 octombrie 2021, printr-o Sfântă Liturghie celebrată în Bazilica "Sfântul Petru" din Vatican. Următoarea adunare sinodală se concentrează asupra sinodalităţii, iar roadele care se pot spera sunt deja indicate implicit în titlul indicat de papa pentru acest sinod: "Pentru o Biserică sinodală: comuniune, participare şi misiune". Dacă nu putem lua parte la deschiderea oficială, să ne alăturăm cu sufletul evenimentelor din Alba Iulia. 

Articol
În perioada 11–13 mai 2026 s-a desfășurat la Alba Iulia cea de-a 77-a sesiune plenară a Conferinței Episcopilor Catolici din România (CER), care îi reunește pe ierarhii romano-catolici și greco-catolici din țară.
Articol
În lumea tulburată a zilelor noastre, când războaiele, tensiunile sociale, confruntările ideologice și degradarea discursului public trezesc în inimile multor oameni teamă și nesiguranță, este esențial spiritul de cumpătare, al responsabilității și al practicării discernământului.
Articol
Învierea lui Cristos este centrul credinței noastre și izvorul speranței noastre. Nu este doar un eveniment din trecut, ci un act mântuitor al lui Dumnezeu, care ne-a deschis calea către viața nouă. Prin ea, istoria omenirii a primit o direcție nouă. Moartea nu mai este ultimul cuvânt. De aici izvorăște speranța noastră. Ea nu este efemeră și nu este o iluzie, ci o certitudine întemeiată pe fidelitatea lui Dumnezeu.