FELINAR DE ADVENT - meditații zilnice

6 Decembrie

Meditația arhiepiscopului emerit Dr. Jakubinyi György

Trăim adventul din două puncte de vedere: adventul nostru ne reamintește Vechiul Testament, care era timpul așteptării până la prima venire a Mântuitorului, de Crăciun. În altă ordine de idei, așteptăm a doua venire a Mântuitorului la sfârșitul lumii. Trăim deci tot timpul în advent. Personajul principal al duminicii de astăzi este Ioan Botezătorul, înaintemergătorul, care arată spre Mântuitor la râul Iordan: „Iată mielul lui Dumnezeu care ia asupra sa păcatele lumii”. Programul său de pregătire este și pregătirea noastră pentru Crăciun: „Pregătiți calea Domnului, îndreptați cărările sale.” Adică: prin penitență, printr-o spovadă bună să eradicăm tot ceea ce este imoral, ce ne îndepărtează de Cristos, să exersăm iubirea de aproapele și să ușurăm suferința trupească și sufletească.

Foto: Geréd Zsolt

Articol
În perioada 11–13 mai 2026 s-a desfășurat la Alba Iulia cea de-a 77-a sesiune plenară a Conferinței Episcopilor Catolici din România (CER), care îi reunește pe ierarhii romano-catolici și greco-catolici din țară.
Articol
În lumea tulburată a zilelor noastre, când războaiele, tensiunile sociale, confruntările ideologice și degradarea discursului public trezesc în inimile multor oameni teamă și nesiguranță, este esențial spiritul de cumpătare, al responsabilității și al practicării discernământului.
Articol
Învierea lui Cristos este centrul credinței noastre și izvorul speranței noastre. Nu este doar un eveniment din trecut, ci un act mântuitor al lui Dumnezeu, care ne-a deschis calea către viața nouă. Prin ea, istoria omenirii a primit o direcție nouă. Moartea nu mai este ultimul cuvânt. De aici izvorăște speranța noastră. Ea nu este efemeră și nu este o iluzie, ci o certitudine întemeiată pe fidelitatea lui Dumnezeu.