O nouă serie de lucrări de reparaţii s-au încheiat la catedrală

Anul trecut s-au efectuat mai multe de lucrări de reînnoire în cea mai veche catedrală din spaţiului ungarofon, aflată la Alba Iulia. Lucrările de reînnoire a transeptului, precum şi restaurarea rozetei care îi este parte integrantă au fost realizate cu un sprijin financiar din Ungaria.

Restaurarea rozetei a fost obiectivul unui proiect separat, ce a primit un grant de 1,5 milioane de forinţi din partea Fundaţiei Bethlen Gábor. Scopul principal al acestei lucrări a fost protejarea suprafeţelor de sticlă, prelungirea duratei lor de viaţă şi păstrarea valorii estetice, ca astfel să-şi recapete splendoarea originală. Restaurarea suprafeţelor de sticlă a fost finanţată din fondurile primite în cadrul proiectului şi executată de Gonzales Gábor, restaurator la firma Glass-Go.  

 

Sticla colorată a rozetei, semnificativă şi din punctul de vedere al istoriei artei a fost realizată în prima jumătate a secolului al XX-lea, în faimosul atelier al lui Róth Miksa; cadrul metalic al ferestrei poartă inscripţia 1927. Sticla a suferit de-a lungul secolului trecut un proces accentuat de degradare, dar până acum nu s-a putut face restaurarea. În cadrul lucrărilor au fost efectuate şi procedee de conservare, astfel că rozeta continuă să ornamenteze  catedrala medievală, spre încântarea vizitatorilor.

 

În acelaşi timp s-a efectuat şi restaurarea interioară şi exterioară a faţadei din partea sudică a transeptului. Aceste lucrări s-au efectuat cu sprijinul Ministerului Resurselor Umane al Ungariei. Restaurarea pietrei a fost realizată de restauratorii Asztalos György şi Lovas Dániel, alături de  meşterul pietrar Szitás Attila de la firma Renome-R.

 

Sponsori:
      
 
Galerie foto:
 
Cikk
"God is with us" (Mt 1:23)
Cikk
With the Fall, the Evil One has entered our human world. His perversion manifests itself in many ways in our lives. We also experience traces of his corruption in our family life. Nowadays his corruption is even more present, visible in the life of families. 
Cikk
 If we want it, it can happen with us. Thus the smile of Christ at Christmas will revitalize us to the depths of our souls. It will enlighten the atmosphere of this feast. Let us therefore embrace, protect and increase the grace and smile of Christ in our hearts. That way we will have a beautiful Christmas!