FELINAR DE ADVENT (meditații zilnice)

10 Decembrie
Meditația arhiepiscopului emerit Dr. Jakubinyi György

Cea mai frumoasă carte spirituală medievală, „Imitațiunea lui Cristos”, remarcă că nici sfinților nu le place dacă se discută, care dintre ei este mai mare. Prin sfinți cinstim harul lui Dumnezeu cu care – și acesta datorită harului! – ei au conlucrat. Și cinstirea sfinților duce la Dumnezeu, singurul pe care în venerăm, pe sfinți îi adorăm. Așa trebuie înțelese cuvintele lui Isus: „Adevăr vă spun, nu s-a ridicat, dintre cei născuți din femeie, unul mai mare decât Ioan Botezătorul. Însă cel mai mic din împărăția cerurilor este mai mare decât el.” Mântuirea este împlinirea promisiunilor Vechiului Testament. Prin urmare, Noul Testament îl depășește și împlinește pe cel Vechi. În limbaj teologic, Preacurata Fecioară Maria are parte de venerația primară (protodulia), în timp ce Sfântul Iosif are parte de o venerație mai mare (hiperdulia), iar ceilalți sfinți de venerație  (dulia). Cinstea adusă Sfinților să ne conducă la Isus, care este izvorul sfințeniei.

Articol
În lumea tulburată a zilelor noastre, când războaiele, tensiunile sociale, confruntările ideologice și degradarea discursului public trezesc în inimile multor oameni teamă și nesiguranță, este esențial spiritul de cumpătare, al responsabilității și al practicării discernământului.
Articol
Învierea lui Cristos este centrul credinței noastre și izvorul speranței noastre. Nu este doar un eveniment din trecut, ci un act mântuitor al lui Dumnezeu, care ne-a deschis calea către viața nouă. Prin ea, istoria omenirii a primit o direcție nouă. Moartea nu mai este ultimul cuvânt. De aici izvorăște speranța noastră. Ea nu este efemeră și nu este o iluzie, ci o certitudine întemeiată pe fidelitatea lui Dumnezeu.
Articol
Cu 250 de voturi pentru, Camera Deputaților a adoptat, în ziua de 18 februarie 2026, proiectul de lege, care trecuse deja prin Senat, prin care anul 2026 este declarat „Anul episcop Márton Áron”, marcând împlinirea a 130 de ani de la nașterea episcopului. (Sursă: Conferința Episcopilor din România)