LĂUDAT FIE ISUS CRISTOS!

Dragi Preoți confrați, Dragi Credincioși!

Papa Benedict al XVI-lea a vizitat o  dată un cămin de bătrâni, și în discursul  lui a folosit cuvinte clare și profetice:  "Societatea, s-ar putea spune, civilizația,  poate fi măsurată de la baza ei, prin  modul în care ea tratează oamenii în  vârstă, ce loc oferă ea pentru aceşti  oameni în viața publică" (12 noiembrie  2012).  Într-adevăr, aşa este. Îngrijirea faţă  de bătrâni face diferență între civilizații.  Acolo unde se are grijă de persoanele în  vârstă, acea civilizaţie progresează,  pentru că preţuieşte înțelepciunea și  cunoștințele acestor oameni. Însă, acele  civilizații, în care nu există loc pentru ei  sau sunt alungaţi, deoarece aceştia  prezintă o problemă, ele poartă un virus  mortal.  Persoanele vârstnice sunt bărbați și  femei, tați și mame, care înaintea  noastră au păşit pe aceeaşi cale ca şi noi,  au locuit în aceeași casă ca şi noi, au  luptat zi de zi pentru o viață demnă în  același fel ca și noi. Ei sunt nişte bărbați  și femei de la care am primit foarte  multe. Persoanele în vârstă nu sunt  străini. Persoanele în vârstă suntem  noi: mai devreme sau mai târziu o să  îmbătrânim şi noi, în mod inevitabil,  chiar dacă nu ne gândim încă la asta. 

Printre ei sunt mulți, care sunt slăbiţi  din punct de vedere fizic și duc povara  anumitor boli. Bunătatea, micile atenţii  și cuvintele înțelegătoare nu ne costă  mult, dar aduc multe bucurii.  Anul trecut, în arhidioceza noastră sau  strâns 191.692 de lei pentru  sprijinirea activităţilor de ajutorare a  copiilor defavorizaţi şi programelor  pentru copii şi tineri, pentru care  suntem recunoscători tuturor celor de  bună voinţă, care au contribuit la  această colectă. Cu ocazia sărbătorii zilei  de Sfânta Elisabeta, anul acesta,  donaţiile Dvs. vor sprijini activităţile  serviciului de îngrijire medicală şi  asistenţă socială la domiciliu pentru  confraţii noştri vârstnici şi bolnavi.  Preacucernici preoți confrați și dragi  credincioși, vă rog să ajutați, în limita  posibilităților, inițiativa organizației  Caritas a Arhidiocezei noastre.

 

Pe această cale, vă transmitem sincere mulţumiri pentru donaţiile făcute.  Fie ca Dumnezeu să Vă răsplătească tuturor pentru donaţia făcută, din  bogăţia Harului Său. 

Alba Iulia, 10 noiembrie 2016

György
arhiepiscop

 

 

 

Articol
În lumea tulburată a zilelor noastre, când războaiele, tensiunile sociale, confruntările ideologice și degradarea discursului public trezesc în inimile multor oameni teamă și nesiguranță, este esențial spiritul de cumpătare, al responsabilității și al practicării discernământului.
Articol
Învierea lui Cristos este centrul credinței noastre și izvorul speranței noastre. Nu este doar un eveniment din trecut, ci un act mântuitor al lui Dumnezeu, care ne-a deschis calea către viața nouă. Prin ea, istoria omenirii a primit o direcție nouă. Moartea nu mai este ultimul cuvânt. De aici izvorăște speranța noastră. Ea nu este efemeră și nu este o iluzie, ci o certitudine întemeiată pe fidelitatea lui Dumnezeu.
Articol
Cu 250 de voturi pentru, Camera Deputaților a adoptat, în ziua de 18 februarie 2026, proiectul de lege, care trecuse deja prin Senat, prin care anul 2026 este declarat „Anul episcop Márton Áron”, marcând împlinirea a 130 de ani de la nașterea episcopului. (Sursă: Conferința Episcopilor din România)